Județul Teleorman înregistrează, luni, 4 octombrie, o rată de infectare de 5.21, în creștere față de ziua de duminică, 3 octombrie, când incidența a fost de 4.90, cu toate că de obicei weekend-urile nu reprezentau modificări semnificative. O rată de îmbolnăvire record este înregistrată la Zâmbreasca, mai exact de 18.88 la mie, și la fel de rău stă și orașul Videle, unde incidența înregistrată luni, 4 octombrie, este de 12.11 cazuri la mia de locuitori. Însă rate de infectare mari sunt și în Alexandria și Roșiori de Vede, respectiv de 8.84 și 7.82 la mie. Îngrijorător este faptul că, numai în utimele șapte zile, rata de infectare a crescut de la 3.46 la 5.21 la nivelul județului, potrivit datelor făcute publice de Direcția de Sănătate Publică.
De altfel, datele publicate de Ministerul Sănătății arată că, numai în ultima săptămână din septembrie, la nivelul județului au fost înregistrate 26 de decese provocate de infecția cu virusul SARS-CoV-2.
O situație de criză, așadar, care în mod normal s-ar traduce printr-o mobilizare generală, prin implicarea factorilor de decizie și măsuri concrete.
Cu toate acestea, restricțiile par să fie mai degrabă facultative, iar oamenii își văd de treabă fără prea mare stres pentru pericolul reprezentat de infecția cu virusul SARS-CoV-2. Masca de protecție e un “accesoriu” pe care mulți nu-l agreează, îmbulzeala e la ea acasă, nici urmă de distanțare socială… Și cine ar putea să le spună că nu procedează corect, din moment ce oamenii politici aflați la putere se arată mai preocupați de jocurile de culise, de punerea apropiaților în funcții-cheie, de moțiunea de cenzură și, în general, de orice altceva în afară de COVID. Vorbesc despre miliardele din PNRR, despre digitalizare, despre investiții, în timp ce ambulanțele nu mai fac față cererilor de testare. În timp ce oamenii mor, mulți dintre ei pentru că stau acasă și se tratează după ureche, iar la spital ajung atunci când este prea târziu. Pentru că oamenii nu sunt informați cu privire la gravitatea situației cu care ne confruntăm, dar servesc, în schimb, dimineață, la prânz și seara, circul oferit de oamenii politici. Care au fost parteneri de guvernare și nu mai sunt, care inițiază moțiuni de cenzură împreună cu „dușmanii”, care se bălăcăresc cu colegii de partid în studiourile de televiziune și pe rețelele de socializare.
În ultima perioadă, la nivelul județului, nici măcar un lider politic al partidului aflat la guvernare nu a ieșit să spună oamenilor care este importanța vaccinării și de ce trebuie să respecte măsurile de protecție. Despre ce înseamnă vaccinarea cu doza booster, cine ar trebui să facă rapelul cu a treia doză și cine nu, de ce este important să ne protejăm pe noi și pe cei apropiați… Și cum ar putea să o facă dacă, cu doar o săptămână în urmă, liberalii s-au înghesuit, la propriu, să-și aleagă conducerea în cadrul unui congres la care au luat parte nu mai puțin de 5.000 de oameni. Un congres fără măsuri de protecție, dar cu mici și bere, și asezonat din plin cu scandal ca la ușa cortului.