În Uniunea Social-Liberală (USL), alianță politică parlamentară și preelectorală, între PSD și PNL, constituită la inițiativa lui Dan Voiculescu drept o mare coaliție anti-Băsescu, și-au pus speranțele milioane de români dezamăgiți de tăierile de pensii și salarii din perioada guvernării PD-L. La alegerile din 2012, USL a defilat efectiv, cu toate că pe listele de candidaturi au fost aruncate nume controversate sau care aveau zero treabă cu politica și în general cam cu orice. Ca o paranteză, lucrurile nu s-au schimbat prea tare nici în actuala legislatură, judecând după exemplarele care au ajuns în Parlament.
Însă luna de miere de după nunta cu mare fast dintre PSD și PNL nu a durat prea mult, iar USL este, încă de la începutul anului 2014, moartă. Și adânc îngropată. Deși, zilele acestea, actualii lideri politici au ajuns la concluzia că n-ar strica să încerce să o readucă la viață. Un USL 2.0. cu Marcel Ciolacu și Florin Cîțu pe post de Liviu Dragnea și Crin Antonescu. Niște lideri (discutabil) care pe vremea USL nici măcar nu erau în politică sau, dacă erau, dădeau la vâsle în barca șefului. Și care, până nu demult, își aruncau vorbe grele la fiecare ieșire publică.
Însă, pentru cei care suferă de amnezie, de menționat ar fi că și USL tot cu un proiect pentru modificarea Constituției a pornit. Mort și el, bineînțeles, la fel ca alianța în care și-au pus speranțele milioane de români.
La recentele discuții din tabăra liberală, fostul lider PNL Ludovic Orban s-a împotrivit unei alianțe cu PSD. La fel alți lideri vechi ai partidului, care nu au uitat ce-a însemnat pentru PNL alianța cu PSD. În 2016, liberalii au scos un scor mai mult decât jenant la alegerile parlamentare. Iar lunga și greaua opoziție în care a stat partidul se datorează, în mare parte, defunctei USL, fie că vor sau nu să recunoască liberalii.
Pentru alianța cu PSD s-a pronunțat, public chiar, fostul premier Emil Boc, pe care electoratul îl asociază inevitabil cu Traian Băsescu. Și cu tăierile de pensii și salarii. Dacă Emil Boc a uitat ce-a însemnat pentru PD-L alianța cu PSD din 2008 sau dacă PNRR sună mult prea bine ca să nu închidă ochii nu se știe, cert este că liderul PNL Cluj s-a declarat adeptul unei alianțe cu social-democrații în detrimentul uneia cu USR.
Din alianța care se prefigurează ca viitor locatar al Palatului Victoria nu avea cum să lipsească tocmai UDMR pentru că, vorba aia, alegerile se fac doar pentru a afla UDMR cu cine intră la guvernare în următorii patru ani.
Și, în timp ce “echipele de negociere” ale celor trei partide trudesc din greu, pentru binele cetățeanului evident, internetul e plin de glume pe seama liberalilor și a social-democraților. O a doua nuntă cu fast se întrevede în politică, iar darul pare că este unul mai mult decât generos – primii bani din PNRR ar trebui să vină în decembrie.