MĂSCĂRÍCI, măscărici, s. m. 1. Actor de comedie în teatrul popular (de circ, de bâlci etc.), care execută și numere de acrobație, muzicale, de dresură etc.; saltimbanc, paiață, clovn. ♦ Epitet depreciativ pentru un om neserios, ridicol. 2. (În Evul Mediu) Persoană angajată la curțile regale sau senioriale pentru a amuza asistența; bufon.
Îl știe toată lumea. Este personajul trist din fiecare partid care este scos în față atunci când decizia nu e bătută-n cuie, deci nu vrea altcineva să se facă de râs, sau când sforile sunt trase mai în subteran decât și-ar imagina cineva, prin urmare până se tranșează lucrurile opinia publică trebuie mințită un timp. Măscăriciul (de serviciu) este omul care are ambiții mari, dar care ajunge să se mulțumească cu nimicuri. Este omul care își propune multe, dar nu reușește mai nimic. Omul care cară servieta greului din partid și face treburile “murdare”, dar care primește în schimb doar promisiuni.
Ce este caracteristic măscăriciului? Că încasează țeapă după țeapă fără să dea semne că s-ar sătura cumva. Că face gălăgie pe după gard, de fiecare data când ia plasă, dar se redresează rapid și își reintră în rolul care l-a consacrat. Pentru că, pe undeva, lui chiar îi place rolul de măscărici. Altceva nu știe să facă și, oricum crede că e mai bine să lingi pantofii șefului și să pară că ai un gram de importanță decât să ajungi într-un anonimat total. Măscăriciul. Tristă postură…
