Carmen Badea, absolventa Colegiului Național Anastasescu din Roșiori de Vede, care a reușit să obțină, la Examenul national de bacalaureat din acest an media 10 (zece), a fost premiată, joi, de președintele PNL Roșiori de Vede, Adelina Sfăt, și consilierii locali Sorin Scarlat și Doru Ciofalcă, pentru rezultatele excepționale de la examenul maturității.
Astfel, ca gest simbolic pentru performanță obținută, liberalii roșioreni i-au acordat absolventei de zece a Colegiului Anastasescu o diploma de merit, dar și o sumă de bani.
“Sunt copii cu care ne mândrim, pe care trebuie să îi susținem și care ne vor reprezenta cu cinste în afara granițelor județului. Eu am încredere în copiii din Roșiorii de Vede, am încredere că se poate face performanță și în Roșiorii de Vede, iar datoria noastră, a oamenilor politici, este aceea de a susține performanța.
Carmen este un copil de zece, un copil cu care ne mândrim, un copil care, cu siguranță a muncit extrem de mult pentru a atinge această performanță. Felicitări și mult succes, Carmen!”, a spus Adelina Sfăt, președintele PNL Roșiori de Vede.