teleormaneanul.ro

O nouă tranșă de pachete cu alimentare de la Uniunea Europeană, în această toamnă

Must read

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va asigura, în această toamna, livrarea unei noi tranșe de pachete cu alimente, finanțate din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate (POAD), anunță reprezentanții ministerului.

- Publicitate -

Ca și până acum, primesc ajutoare alimentare mai multe categorii de persoane, respectiv:

  • Familiile și persoanele singure cărora le este stabilit, prin dispoziție scrisă a primarului, dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  • Familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Persoanele sau familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente/ în alte situații asemănătoare stabilite prin anchetele sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Pachetele cu alimente conțin 12 tipuri diferite de produse, respectiv: făină albă (5 pungi de 1 kg); mălai (4 pungi de 1 kg); paste făinoase (2 pungi de 400 g); ulei (4 sticle de 1 l); zahăr (2 pungi de 1 kg); orez (4 pungi de 1 kg); conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g); conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g); conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g); borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml); gem de fructe (1 borcan de 360 g); gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Primele ajutoare din POAD au fost livrate în ianuarie 2020, când persoanele din grupurile vulnerabile au primit alte 1,18 milioane de pachete. De atunci, au fost livrate patru astfel de tranșe.

- Advertisement -

More articles

Latest article