teleormaneanul.ro

Ministerul Dezvoltării: Turnu Măgurele primește peste 4 milioane de lei, pentru trei obiective de investiții

Must read

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a semnat 19 contracte de finanțare, în valoare totală de 63.097.467,31 lei, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, au anunțat, miercuri, reprezentanții ministerului.

- Publicitate -

Nouă dintre cele 19 proiecte vizează creșterea eficienței energetice, modernizarea infrastructurii sociale, educaționale și rutiere din mai multe județe din țară, respectiv: județul Brăila, pentru reabilitarea și anveloparea pavilionului A al Spitalului Județean de Urgență, va beneficia de 14.950.493,44 lei; municipiul Focșani (Vrancea) va beneficia de 6.670.082,45 lei pentru creșterea eficienței energetice a unor blocuri de locuințe; Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraș-Severin, pentru înfiinţarea unei case de tip familial şi a unui centru de zi pentru pregătirea și sprijinirea integrării sau reintegrării copilului în familie, va beneficia de 4.497.515,37 lei; comuna Gherghești (Vaslui) va beneficia de 468.927,01 lei pentru construirea unui centru comunitar integrat; comuna Pâncești ( Bacău), pentru reabilitarea și schimbarea destinației unui corp de școală în centru comunitar integrat, va beneficia de 468.930 lei; municipiul Turnu Măgurele (Teleorman) va beneficia de 4.047.492,60 lei pentru trei proiecte care au ca obiective reabilitarea și construirea de locuințe sociale, reabilitarea zonelor degradate (parcuri) din faţa gării şi zona Victoria, precum și amenajarea unei zone de promenadă de-a lungul șoselei Alexandriei (între Bulevardul Independenței și Strada Stadionului); municipiul Roman (Neamț), pentru un proiect integrat de construire şi dotare a corpului B şi a sălii de sport la Şcoala ”Costache Negri” şi reabilitarea şi modernizarea drumurilor publice în cartierul Petru Rareş, va beneficia de 22.790.383,82 lei.

Alte 10 proiecte au ca obiective dezvoltarea activităților și achiziția de echipamente și utilaje performante, în vederea creșterii competitivității unor întreprinderi mici și mijlocii, a mai transmis sursa citată.

- Advertisement -

More articles

Latest article