teleormaneanul.ro

Întâlnire regională la Roșiori de Vede în cadrul proiectului educațional „Noi, cei speciali”

Must read

Specialiști și cadrele didactice din centrele școlare pentru educație incluzivă din șase județe, respectiv Dolj, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Olt, Teleorman și municipiul București, implicate într-un schimb de experiență în cadrul proiectului educațional regional „Noi, cei speciali”, s-au întâlnit, vineri, la Roșiori de Vede. La întâlnirea regională de la Roșiori de Vede au luat parte atât președintele Consiliului Județean Adrian Gâdea, cât și inspectorul școlar general Sorin Ilie și primarul Valerică Cârciumaru, iar copiii le-au oferit invitaților scurte programe artistice pregătite special pentru această ocazie.

- Publicitate -

“Numărul mare de cadre didactice implicate în acest proiect dovedește, pe de o parte, interesul crescut care a condus la crearea unui parteneriat și a unui acord de înfrățire între cele 6 unități de învățământ, iar pe de altă parte evidențiază dorința de a consolida relația de colaborare dintre partenerii educaționali.

Problematica copiilor cu CES este deosebit de complexă și presupune o abordare atentă, comunicare și o colaborare strânsă între specialiști, în cadrul unui schimb de bune practici, cu deschidere spre noi oportunități.

Susțin acest proiect și încurajez specialiștii din învățământul special să caute în continuare soluții și să organizeze noi schimburi de experiență care să îmbogățească comunicarea, cooperarea și colaborarea, în scopul atingerii unui scop comun – îmbunătățirea calității actului educațional pentru învățământul special.

Suntem diferiți, dar egali! Nu suntem identici, dar suntem împreună!”, a transmis președintele Consiliului Județean Teleorman.


- Advertisement -

More articles

Latest article