Toate beneficiile sociale care se raportează la Indicatorul Social de Referință (ISR) cresc, de la 1 martie, ca urmare a majorării cu 5,1% a acestui indicator, au transmis reprezentanții Ministerului Muncii și Protecției Sociale.
Beneficiile de asistență socială care raportate la ISR sunt, conform normelor în vigoare: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, alocația lunară de plasament, prestațiile sociale pentru persoanele cu handicap (adulți și copii), nivelul minim al indemnizației pentru creșterea copilului și al indemnizației de acomodare, sprijinul pentru adoptatori și ajutorul pentru refugiați.
Potrivit legii în vigoare, începând cu anul 2022, ISR se majorează, în luna martie a fiecărui an, cu rata medie anuală a inflației, indicator definitiv comunicat de Institutul Național de Statistică (INS). Indicatorul menționat stă la baza stabilirii cuantumurilor prestațiilor de șomaj și al unor măsuri active, precum și al beneficiilor de asistență socială.
Rata medie anuală a inflației care va sta la baza stabilirii noilor cuantumuri de prestații sociale și beneficii de asistență socială este de 5,1%, ceea ce înseamnă că valoarea ISR crește de la 500 de lei la 525,5 lei.
Ca urmare a aplicării noii valori a ISR, baza de calcul pentru indemnizația de șomaj este majorată de la 375 de lei la 394 de lei, prima de inserție crește de la 1.500 la 1.576 de lei și subvenția pentru persoane marginalizate, de la 2.000 la 2.102 lei.
Același procent de creștere – de 5,1%, este aplicat și în cazul beneficiilor de asistență socială. Spre exemplu, ajutorul social crește de la 142 la 149 de lei, indemnizația minimă pentru creșterea copilului, de la 1.250 la 1.314 lei, iar indemnizația lunară pentru persoanele cu handicap se majorează astfel: de la 350 la 369 de lei (grav), de la 265 la 279 de lei (accentuat).