După aproape două ore de lupte cu flăcările, pompierii militari au reușit să salveze o locuință din localitatea Buzescu, de incendiul provocat de o persoană necunoscută fiind cuprinse însă depozitul de furaje, precum și la magazia de lemne.
Pompierii militari au fost solicitați să intervină, în noaptea de duminică spre luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Buzescu. La fața locului, salvatorii au constatat că incendiul se manifesta la depozitul de furaje unde se aflau aproximativ 250 de baloți de lucernă și fân, precum și la magazia de lemne în care erau circa două tone de materiale lemnoase, cu posibilitatea de extindere la casa de locuit.
Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproape două ore cu ajutorul a două autospeciale de lucru cu apă și spumă, iar din verificările efectuate a reieșit că acesta a fost provocat de o persoană necunoscută, motiv pentru care cazul a rămas în autorităților competente pentru cercetări.