Autoritățile județene și cele locale au organizat, miercuri, la Monumentul Eroilor Martiri din Alexandria, o ceremonie militară și religioasă în cadrul căreia au fost comemorați eroii Revoluției din decembrie 1989.
Fiind în plină dezbatere pe bugetul de stat pentru anul viitor, acțiunea a beneficiat de o prezență slabă a parlamentarilor de Teleorman, însă la ceremonie au luat parte Adrian Gâdea – președintele Consiliului Județean Teleorman, Florin Tăbărana și Gigi Nădrag – cei doi subprefecți ai județului, Augustin Ioan și Ionela Ene – cei doi viceprimari ai Alexandriei, precum și conducerile structurilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și șefi ai instituțiilor deconcentrate din județ. La ceremonie au participat, de asemenea, reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari, dar și consillieri județeni și locali.
Derulată cu respectarea măsurilor prevăzute de actele normative în vigoare cu privire la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ceremonia a debutat cu intonarea imnului national, a continuat cu un ceremonial religios și discursuri scurte ale oficialilor și s-a încheiat cu depunerea de coroane și o scurtă defilare a jandarmilor și pompierilor din județ.