Doi medici de la Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede, care au susținut examenul de primariat cu câteva luni în urmă, sunt nevoiți să stea pe posturi de medici specialiști, pentru că aleșii județeni nu ajung la o înțelegere să voteze proiectul de hotărâre pentru modificarea organigramei unității medicale. Consilierii PNL votează, lună de lună, împotriva propunerii de act administrativ, pe motiv că același proiect cuprinde și transformarea unui post de spălătoreasă în post de muncitor necalificat.
După ce a fost respins în ședințele anterioare ale forului de decizie județean, proiectul privind modificarea anexelor nr. 1 și nr. 2 la Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 38 din 23 februarie 2016 privind aprobarea organigramei și statului de funcții ale Spitalului de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede, cu modificările și completările ulterioare a fost respins și în ședința de joi, 25 noiembrie, prin votul consilierilor PNL, care s-au exprimat împotriva proiectului de act administrativ.
“Începând din acest moment, vă rog doamna secretar (n.r. Silvia Oprescu), să nominalizați cine cum votează. Să vadă și cetățenii din Teleorman pe cine au ales, chiar că sunt de la noi, de la PSD, fie că sunt de la PNL. Păi, ce ne făceam dacă mai aveam unul sau doi consilieri de la USR? Trebuia sa stăm cu coasele la ușă…Nu mai este momentul acum, ne-am unit, păi hai să facem ceva pentru oameni, nu pentru noi”, a spus consilierul județean Florea Voicilă, într-o intervenție la dezbaterea pe proiectul de hotărâre menționat.
În replică, consilierul județean Florin Titirișcă a spus că aleșii PNL nu au nimic cu medicii, dar că “acolo vor să facă un post de asistent în post de administrator, sau ceva de genul ăsta”.
“Proiectul nu se referă la niciun post de asistent care ar fi transformat în post de administrator, vorbim despre promovarea a doi medici specialiști, care au promovat examenul, și de transformarea unui post de spălătoreasă, vacant, în post de muncitor necalificat”, a explicat Adrian Gâdea. Post de spălătorească care este vacant, de care nu mai este nevoie, iar pe acesta ar urma să fie angajat un muncitor necalificat, care să aibă grijă de curtea unității medicale, a mai spus președintele Consiliului Județean.
În discuție a intervenit și consilierul PNL Valentin Filip, care s-a poziționat împotriva adoptării proiectului de hotărâre dacă nu se desprind prevederile – respectiv proiect de hotărâre pentru medici și proiect de hotărâre pentru spălătorească – și uită că, pe vremea când era manager al Spitalului Județean, Valentin Filip nu venea în Consiliul Județean cu proiecte de hotărâri diferite atunci când voia să modifice organigrama.
„Nici eu nu sunt de acord să iau o spălătorească și să pun în locul ei pe unul care nu știu ce iarbă să tundă”, a replicat liberalul Valentin Filip.
Referitor la motivele care au dus la decizia de a vota împotriva proiectului de hotărâre, vicepreședintele liberal al Consiliului Județean, Adrian Florescu a precizat că “probabil colegii din PNL au niște semne de întrebare”. Semne de întrebare pe care, în perioada cuprinsă între prima ședință în care proiectul de act administrativ a fost respins și ședința de pe 25 noiembrie, consilierii județeni pare că nu au avut timp să le lămurească. Prin urmare, între timp, doi medici primari stau pe posturi de specialiști, că așa vor consilierii județeni. Dacă merită medicii bătaia de joc la care îi supun oamenii politici poate să decidă electoratul, la urmatorul scrutin electoral.
Concluzia discuției a tras-o consilierul PNL Florică Mara – “Partea proastă e că de când sunt în acest consiliu județan, ce-am văzut la PSD am văzut și la PNL. (…) Ce e aici e un circ. Așa e peste tot, așa e și în Guvernul României. Și nu poate să funcționeze nimic bine. În rest, că stăm la ședințe, pierdem timpul să luăm banii ăia (n.r. indemnizația de ședință). În rest e un circ și o ambiție totală din care nu va câștiga județul nimic”.