Comitetul Național pentru Situații de Urgenă a adoptat în ședința de marți, 7 decembrie, Hotărârea numărul 112 prin care se propune prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu menținerea măsurilor în vigoare.
Pe de altă parte, se propune totuși o serie de excepții, respectiv: eliminarea interdicțiilor de circulație a persoanelor; creșterea intervalului orar în care este permisă desfășurarea activităților cu publicul pentru toți operatorii economici, inclusiv pentru competițiile sportive și activitățile cultural artistice între 05,00 -22,00; eliminarea obligativității purtării măștii de protecție pentru toate spațiile publice deschise neaglomerate; eliminarea restricțiilor referitoare la programul operatorilor economici de tipul restaurantelor și cafenelelor în perioadele 24.12.2021-25.12.2021 și 31.12.2021 – 01.01.2022; permiterea accesului în cadrul operatorilor care comercializează produse nealimentare, centrelor și parcurilor comerciale, și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; permiterea cazării în structurile de primire turistice și pentru persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid; permiterea accesului tuturor persoanelor în cadrul spațiilor de comercializare a produselor nealimentare, cu suprafața mai mică sau egală de 200 mp, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană.
Măsurile propuse produc efecte doar în situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.
Hotărârea CNSU este disponibilă aici , iar măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, propuse a fi adoptate începând cu data de 9 decembrie, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa la prezenta hotărâre, diponibilă aici