Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit, joi după-amiază, plutind pe râul Vedea, în zona podului din Alexandria.
- Publicitate -
Din primele date, se pare că un trecător a observat cadavrul plutind pe apă și i-a spus unui prieten, care a sunat la 112. La fața locului s-au deplasat rapid atât pompierii, cât și polițiștii. Trupul neînsuflețit al bărbatului, care rămăsese blocat într-o zonă cu stufăriș, a fost scos din apă de către pompieri, iar autoritățile fac cercetări pentru a-l identifica pe acesta, dar și pentru a stabili împrejurările în care și-a pierdut viața.