Începând cu data de 31 mai, ora 13.00, pe bulevardul Independenței, Parcul „Tudorică Dorobanțu” din Turnu Măgurele, va avea loc expoziția de benzi desenate realizate de 18 elevi ai Colegiului Național „Unirea” din oraș, în cadrul proiectului „Endless Present |Limited Future“, derulat de Asociația Volum Art. Expoziția poate fi vizitată de locuitorii și vizitatorii orașului până pe data de 25 iunie.
Poveștile ilustrate create de liceenii din Turnu Măgurele imaginează perspectiva unei lumi mai bune, dezvoltată sustenabil, fără plastic, ca soluție la criza ecologică actuală. Sub îndrumarea trainerilor, adolescenții de la Colegiul Național „Turnu Măgurele” s-au antrenat în tainele dezvoltării benzilor desenate (trainer Alin Ivan), ilustrației (trainer Anna Florea) și ale scrierii creative (trainer Iulia Rugină) pe parcursul a șase ateliere derulate în cadrul proiectului, în perioada 23 octombrie – 21 noiembrie 2021.
Proiectul „Endless Present |Limited Future“, dezvoltat de Asociația Volum Art și finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA, și-a propus să promoveze arta vizuală ca mijloc de comunicare și să contribuie la dezvoltarea de abilități noi, creative, în rândul copiilor și adolescenților. Proiectul are totodată o componentă de educație ecologică, stimulând copiii să caute soluții pentru combaterea poluării cu plastic, una dintre cele mai serioase amenințări la adresa mediului și climei.
Cu prilejul vernisajului, părinții, profesorii, cetățenii orașului și reprezentanții autorității locale sunt invitați să aprecieze lucrările copiilor participanți și să se lase inspirați de soluțiile lor creative pentru combaterea poluării cu plastic și, de ce nu, să implementeze politici și soluții concrete în această direcție.
ENDLESS PRESENT | LIMITED FUTURE este un proiect de educație non formală și alternativă adresat copiilor cu vârste între 10 și 17 ani din Alexandria, Slobozia, Turnu Măgurele, Oltenița, Urziceni și Mizil, care a început în mai 2021 și se va desfășura până în octombrie 2022. Prin intermediul benzilor desenate și al poveștilor ilustrate, copiii din cele șase comunități vor căuta soluții pentru combaterea poluării cu plastic, una dintre cele mai serioase amenințări la adresa mediului și climei. Cu acest prilej, copiii vor face cunoștință cu dezvoltărea durabilă a economiei circulare și a resurselor regenerabile, ca modalități constructive de a contribui activ la prezervarea ecosistemului care ne este casă tuturor: Pământul.
Șase orașe, zece școli, peste o sută de copii participanți, zece profesori, șasetraineri, peste șaizeci de ateliere de bandă desenată și scriere creativă (storytelling), șapte expoziții – așa arată proiectul în cifre. Mai mult de atât, este o incursiune în imaginația copiilor care sunt stimulați să lucreze în echipă, să găsească soluții pentru combaterea poluării cu plastic, să le transpună vizual, să își dezvolte gândirea critică. Împuternicirea lor este un instrument sustenabil pentru dezvoltarea pe baze sănătoase a comunităților locale.