54 din cele 97 de localități ale județului sunt, vineri, în scenariul roșu, cu rate de infectare mai mari de 3 cazuri la mia de locuitori. În ultimele 14 zile, în 94 din cele 97 de localități ale județului au fost confirmate 1.931 de cazuri de COVID-19, iar incindeța a ajuns la 5.45 pentru Teleorman, conform datelor centralizate de Direcția de Sănătate Publică.
Cea mai mare incidență este înregistrată la Videle – de 12.71 la mie, arată sursa citată. Rate de infectare ridicate sunt, vineri, și la Suhaia (10.48 la mie), Alexandria (10.35 la mie), Sfințești (9.64 la mie), Vitănești (8.37 la mie), Olteni (8.22 la mie), Nanov (7.64 la mie).
De asemenea, municipiul Turnu Măgurele înregistrează, vineri, o incidență de 6.29 la mie, municipiul Roșiori de Vede – 6.10 la mie, iar orașul Zimnicea – 4.85 la mie.
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Teleorman, au fost efectuate 439 de teste RT-PCR de depistare a infecției cu virusul SARS-CoV-2, mai anunță DSP Teleorman.