teleormaneanul.ro

14 milioane de lei pentru modernizarea drumurilor de interes local din Băbăița

Must read

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea a semnat 74 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 823.227.040,71 de lei.

- Publicitate -

Contractele semnate vizează localități din 33 de județe și contribuie la modernizarea străzilor și a drumurilor de interes local, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și a rețelelor de canalizare și de evacuarea apelor pluviale, precum și construirea unor poduri.

”Satele și micile orașe, comunitățile care sunt în dificultate și cărora le este imposibil să-și finanțeze singure obiectivele importante de infrastructură sunt în fiecare zi pe agenda și în preocupările mele, astfel încât nicio comunitate din România să nu fie neglijată”, a subliniat ministrul Veștea.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny” se ridică la 1.520, în valoare totală de 16.896.781.023,39 de lei.

Pentru județul Teleorman, au fost semnate contractele de finanțare pentru obiectivele de investiții “Sistem centralizat de canalizare ape uzate menajere în comuna Furculești, județul Teleorman”, cu o valoare de 12.753.499,79 lei, și “Modernizare drumuri de interes local în Comuna Băbăița, județul Teleorman”, cu o valoare de 14.000.000 lei.

- Advertisement -

More articles

Latest article