Devenită tradiție, Ziua Absolventului de liceu a fost organizată, așa cum se cuvine, și în acest an în municipiul reședință de județ. Astfel, elevii de clasa a XII-a, care anul acesta își iau la revedere de la liceu, au defilat, conform tradiției, pe străzile din Alexandria. Îmbrăcaţi în robe, cu tocă şi eşarfe colorate, purtând însemnele liceului, absolvenţii de liceu s-au adunat cu surle şi trâmbiţe Pădure Vedea, unde în prezența părinților, fraților, dascălilor și prietenilor, viceprimarul Alexandriei, Ionela Ene le-a înmânat șefilor de promoție diplome și flori.
Așa cum era de așteptat, emoțiile au fost la ele acasă și de această dată, fiind vizibile atât pe chipurile tinerilor care „își încheie socotelile” cu liceul, cât și pe cele ale părinților și dascălilor, sub ochii cărora copiii s-au transformat în adulți în cei patru ani de liceu.
Pentru elevii claselor a XII-a, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar se încheie la data de 2 iunie 2023. Până la vacanță însă, absolvenții de liceu au de trecut probele de foc ale Examenului de Bacalaureat.