teleormaneanul.ro

Voluntarii EUROPE DIRECT Teleorman i-au primit cu brațele deschise pe refugiații ucraineni cazați la Roșiori de Vede

Must read

O familie din Roșiori de Vede găzduiește, de aproape două săptămâni, o familie de refugiați ucraineni – patru adulți și trei copii, care au adunat repede câteva haine și actele și au fugit din calea războiului. Cei șapte, de loc dintr-o localitate din apropiere de Odesa, locuiesc, încă de la venirea în Roșiori de Vede, într-un apartament dotat cu toate facilităţile, pus la dispoziție de roșioreanul care i-a preluat de la intrarea în țară pe la Isaccea și i-a cazat în locuința deținută de familia sa. Nu vor să plece în țări din Vest, ca mulți dintre conaționalii lor, ci își doresc să se termine războiul cât mai repede, pentru a se putea întoarce acasă.

- Publicitate -

Până atunci, de această familie, la Roșiori de Vede se ocupă Direcţia Asistenţă Socială, iar vineri a mai fost făcut un pas pentru integrarea lor în comunitate – trei dintre cei șapte, mai exact Diana (42 de ani), împreună cu fiica Jaya (14 ani) şi nepoata Anastasia (12 ani) au mers în vizită la Centrul Europe Direct Teleorman, unde au fost primiți cu brațele deschise de tinerii voluntari ai centrului.

“Atunci când am aflat că este vorba si despre un copil şi două adolescente, ne-am gândit să îi ajutăm să se integreze cât mai bine aici, să nu se simtă singuri într-o ţară necunoscută, să-şi continue pasiunile, dar mai ales să comunice cu tineri de vârsta lor. Iar voluntarii EUROPE DIRECT Teleorman i-au primit cu braţele deschise, aşa cum au făcut-o românii încă de la începutul războiului. Întâlnirea a avut loc, astăzi, la sediul Centrului EUROPE DIRECT Teleorman, găzduit de Biblioteca Municipală „Gala Galaction”. În lumea minunată şi liniştită a cărţilor, Diana (de 42 de ani), împreună cu fiica, Jaya (14 ani) şi nepoata, Anastasia (12 ani), ne-au spus povestea lor, ne-au vorbit despre ororile acestui războiul fără sens, ne-au împărtăşit speranţele de a-şi găsi teferi bărbaţii rămaşi să-şi apere cu credinţă ţara. Tinerii români şi ucraineni au depăşit barierele lingvistice, au făcut schimb de numere de telefon, de adrese de Instagram, au vorbit despre hobby-uri comune, şi-au făcut planuri şi, cel mai important, au ZÂMBIT!”, transmit reprezentanții Europe Direct Teleorman.

Mai mult, pentru a veni în sprijinul celor care fug din calea războiului, Echipa ED Teleorman a postat, în punctele cele mai circulate din Roşiorii de Vede, respectiv Gara de Nord, Autogara, Piaţa Agroalimentară, staţii de microbuze, centrul oraşului, la avizierele Primăriei Municipiului Roşiori de Vede şi Centrului EUROPE DIRECT Teleorman, dar şi pe paginile de social media şi pe site-ul EUROPE DIRECT Teleorman, afişe cu date importante pentru refugiaţii din Ucraina, disponibile prin scanarea codului QR, inclusiv în limba ucraineană.

Astfel pot fi accesate informaţii esenţiale despre drepturile refugiaţilor în ceea ce priveşte trecerea frontierei într-o ţară din UE, eligibilitatea pentru protecţie temporară şi solicitarea protecţiei internaţionale, precum şi informaţii despre drepturile de călătorie în interiorul Uniunii Europene.

- Advertisement -

More articles

Latest article