Un tânăr de 18 ani, din Plosca, s-a ales cu dosar penal, după ce a fost depistat în trafic de oamenii legii deși nu avea permis de conducere și era la volanul unei mașini neînmatriculate. Cu toate că tânărul nu a oprit la semnalul polițiștilor și a încercat să scape, oamenii legii au pornit în urmărirea acestuia pe DJ 607, în comuna Nenciulești, iar după o urmărire ca-n filme, cu focuri de armă trase, șoferul a oprit autoturismul.
”În noaptea de 1 februarie a.c., în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Nanov au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism, ce se deplasa pe DJ 601 F, în comuna Nenciulești, sat Păru Rotund.
Conducătorul auto a încetinit autoturismul, iar când a ajuns în dreptul organelor de poliție a demarat în viteză, lovind un cap de pod, fapt pentru care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia.
Polițiștii au executat 3 focuri de armă, iar șoferul a oprit autoturismul. Acesta a fost imobilizat și încătușat.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit faptul ca șoferul (tânăr de 18 ani, din comuna Plosca) nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul figurează neînmatriculat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și punerea în circulație a unui autovehicul neînmatriculat, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria”, a transmis IPJ Teleorman.
