teleormaneanul.ro

Procedurile de autorizare a autostrăzii București-Alexandria intră în linie dreaptă/ Președintele Agenției pentru Mediu: ”Din punct de vedere al protecției mediului, proiectul respectă toate reglementările legale”

Must read

Sala de ședințe a Primăriei Alexandria a găzduit, miercuri, dezbaterea publică pentru obținerea Acordului de Mediu, document necesar aprobării proiectului Autostrăzii București – Alexandria, parte din Autostrada Sudului.

- Publicitate -

Au participat la întâlnire președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului Alexandru Păștinaru, președintele Consiliului Județean Teleorman Adrian Gâdea, primarul Alexandriei Victor Drăgușin, administratorul public al municipiului Alexandria Octavian Teodorescu, reprezentanți ai Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, directorul Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman Laura Simion, dar și reprezentanți ai echipei care a elaborat raportul de evaluare a impactului asupra mediului și a studiului de evaluare adecvată.

„Mulțumesc tuturor reprezentanților instituțiilor care au participat la sedința tehnică organizată, azi, la sediul Primăriei Municipiului Alexandria, colegilor de la agenția pentru Protecția Mediului Teleorman conduși de directorul executiv Laura Simion, partenerilor de la CNAIR, Președintelui Consiliului Județean, Adrian Gâdea, care s-a interesat permanent de stadiul derulării acestui proiect, precum și Primarului Victor Drăgușin, la fel de implicat în acest proiect. Mă bucur că proiectul are suportul autorităților locale, pentru a merge mai departe și că, din punct de vedere al protecției mediului respectă toate reglementările legale. S-au luat măsuri pentru crearea de perdele forestiere, vor fi montate panouri fonoabsorbante, iar flora și fauna nu vor fi afectate”, a transmis Alexandru Păștinaru.

La rândul său, Adrian Gâdea a vorbit despre importanța pe care autostrada București-Alexandria o are pentru județul Teleorman, dar și despre următorii pași ce vor fi făcuți odată cu obținerea acordului de mediu.

”Această consultare publică privind acordul de mediu este ultima procedură înaintea obținerii acestui acord de mediu, acord de mediu care este ultimul mare document înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărâre de guvern. Așadar, este vorba despre ultimul mare pas înainte de aprobarea indicatorilor tehnico-economici. În completarea a ceea ce s-a spus deja, autostrada pleacă din A0 Bucureștu Sud și descarcă în DN6F Centura ocolitoare a municipiului Alexandria, în zona localității Buzescu. (…) Autostrada va avea 3 tronsoane, un tronson de 17 km, al doilea de 24,4 km, al treilea de 28 km. În completare la cele prezentate, peste jumătate din această autostrada va fi pe teritoriul județului Teleorman. De asemenea, în acele spații de servicii vor fi prevăzute și stații de încărcare autovehicule electrice. Perioada de implementare a proiectului este de 36 luni, din care 12 luni proiectarea și 24 de luni execuția. Când va fi emis ordinul pentru proiectare vom  afla cu toții după ce CNAIR va finaliza toate procedurile de licitații. (…) Este o investiție așteptată de toți cetățenii județului Teleorman și nu numai (…) Este o investiție importantă care pe lângă faptul că va fluidiza traficul și va reduce riscul producerii de accidente, va fi una de natură să ajute din punct de vedere economic județul”, a explicat Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman.

Prezent la întâlnire, primarul Victor Drăgușin a ținut să sublinieze importanța pe care proiectul o are pentru municipiul reședință de județ și pentru alexăndreni.

”În Alexandria s-au întâmplat lucruri în ultimii ani, dar pot spune că, din punctul meu de vedere, acesta este al treilea mare obiectiv ce va contribui major la confortul cetățenilor din municipiul Alexandria, după introducerea rețelei de gaze, transformarea orașului în centru universitar. Această autostrada, am convingerea că va păstra foarte mulți tineri aici, la noi. Din punct de vedere al impactului asupra familiei tinere, foarte mulți tineri vor rămâne aici având posibilitatea să ajungă la companii cu salarii mai mari lângă București, iar acum București deja a ajuns la Bragadiru, lucru care mă face să continui la nivel local demersurile de a face un oraș liniștit, verde, inteligent, cu posibilități de recreere și un sistem de învățământ bun. Trebuie să vă mărturisesc că, în această sală, acum 13 ani, se discuta de această autostradă și din păcate, până acum, nu s-a ajuns niciodată la acest nivel, în toate perioadele respective, cu toate că am avut reprezentanți la cel mai înalt nivel la conducerea statului roman. Iată că abia acest Guvern a pus bazele reale, sunt realizate și studii geo din ce am înțeles, niciodată nu am ajuns într-o fază așa avansată, finanțarea a fost asigurată de ceea ce transmitea domnul ministru al Transporturilor (n.r. Sorin Grindeanu)”, a subliniat Victor Drăgușin.

Autostrada București – Alexandria va traversa județele Ilfov (Dărăști, Măgurele), Giurgiu (Mihăilești, Iepurești, Bulbucata, Letca Noua, Ghimpați), Teleorman (Bujoreni, Botoroaga, Drăgăneşti-Vlasca, Băbăița, Măgura, Orbeasca, Alexandria, Mavrodin, Buzescu), are o lungime totală de 77 de kilometri, trei tronsoane, 47 de pasaje și viaducte și 10 noduri rutiere, iar durata de realizare este de 36 de luni (12 pentru Proiect Tehnic și 24 luni pentru Execuție).

 

- Advertisement -

More articles

Latest article