Un bărbat de 61 de ani, din Turnu Măgurele, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii din Gorj l-au prins beat la volan de două ori în aceeași zi. A doua ispravă a fost descoperită după ce bărbatul a pierdut controlul volanului și a ajuns cu mașina într-un șanț de pe marginea drumului, anunță IPJ Gorj. Potrivit sursei citate, bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și de sustragere de la prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Sursa citată transmite că în noaptea de miercuri spre joi, puțin după miezul nopții, polițiști din cadrul Biroului Rutier, au depistat, în trafic, un bărbat de 61 de ani, din Turnu-Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Tismana din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
La distanță de câteva ore, Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, despre faptul că într-un șanț de pe raza localității Arcani, se află un autoturism răsturnat.
Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu, s-au deplasat la fața locului, stabilind că un bărbat de 61 de ani, din Turnu-Măgurele, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67 D Arcani, din direcția Târgu-Jiu – Tismana, a părăsit partea carosabilă, intrând cu autoturismul într-un șanț.
În urma testării cu aparatul etilotest a bărbatului, a rezultat o concentrație de 1 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar la solicitarea polițiștilor, conducătorul auto a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificările efectuate, s-a stabilit faptul că bărbatul fusese depistat anterior de polițiști conducând pe raza municipiului Târgu-Jiu sub influența alcoolului, având dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.