Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, joi, suma de 95.628.742,74 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 197 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL).
Conform datelor făcute publice, pentru etapa I a fost achitată suma de 9.269.182,02 de lei, pentru 25 obiective, iar pentru etapa a II-a a programului au fost decontate facturi în valoare de 86.359.560,72 de lei, pentru alte 172 de obiective
La nivelul județului Teleorman, au primit bani pentru decontarea lucrărilor PNDL trei localități, respectiv Călinești (313.927,69 lei), Frumoasa (352.350,03 leri) și Scurtu Mare (127.311,99 lei).
Programul Național de Dezvoltare Locală este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat ce are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.

