teleormaneanul.ro

Stadionul Municipal Roșiori de Vede a găzduit faza județeană a concursurilor profesionale

Must read

Stadionul Municipal Roșiori de Vede a găzduit, marți, faza județeană a concursurilor profesionale, în cadrul căreia membrii serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență (SVSUȘI SPSU) s-au reunit pentru a-și demonstra îndemânarea și pregătirea. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman, cu sprijinul Consiliului Județean Teleorman și al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din municipiul Roșiori de Vede.

- Publicitate -

Participanții, pompierii civili înscriși în competiție au fost împărțiți în trei echipe din cadrul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență (SVSU) și trei echipe reprezentând Serviciile Private pentru Situații de Urgență (SPSU). Aceștia au fost supuși unor probe de foc, toate desfășurate contra-cronometru: pista cu obstacole pe 100 de metri, ștafeta 4×100 de metri și dispozitivul de intervenție.

După o competiție extrem de disputată, în care rezultatele au fost decisive în sutimi de secundă, cele mai bune trei echipe, atât pentru SPSU, cât și pentru SVSU au fost:

  1. I) La Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, alcătuite la nivelul localităților teleormănene:

– Locul I – S.V.S.U. VITĂNEȘTI

– Locul II – S.V.S.U. CRÂNGU

– Locul III – S.V.S.U. LUNCA

  1. II) La Serviciile Private pentru Situații de Urgență, reprezentând operatorii economici din județ:

– Locul I – S.P.S.U. S.S.G. FIRE & RESCUE SRL

– Locul II – S.P.S.U. S.C. JTEKT BEARINGS ROMANIA S.A. Alexandria

– Locul III – S.P.S.U. al KAUFLAND S.C.S.

De asemenea, premiul FAIR-PLAY a fost acordat echipelor SVSU Lunca și SPSU Kaufland. Această distincție subliniază spiritul sportiv și respectul reciproc manifestat în cadrul competiției.

Performanțele remarcabile obținute de către aproape toți concurenții și atmosfera de fair-play au constituit elementele principale ale acestei întreceri. Câștigătorii, în afară de participarea la faza interjudețeană care va avea loc anul acesta în județul Argeș, au fost răsplătiți cu diplome și premii în bani oferite de Consiliul Județean Teleorman.

Este important de menționat că loturile din Teleorman au obținut rezultate remarcabile în ultimii ani la faza națională a acestor competiții, clasându-se mereu în fruntea ierarhiei. Acest lucru demonstrează implicarea, seriozitatea și pregătirea intensă a echipelor pentru a-și depăși limitele în cele trei probe de foc.

 

- Advertisement -

More articles

Latest article