teleormaneanul.ro

Spitalul TBC Roșiori de Vede rămâne fără ambulatoriu integrat, pentru că aleșii județeni se “împotmolesc” într-un post de asistent și unul de îngrijitor

Must read

Spitalul de Pneumoftiziologie Roșiori de Vede rămâne fără Ambulatoriu integrat, după ce proiectul de hotărâre privind organigrama și statul de funcții, prin care un post de economist și unul de referent, ambele vacante, ar fi urmat să fie transformate într-un post de asistent medical și unul de îngrijitor, iar doi medici rezidenți ar fi trebuit să fie promovați pe posturi de specialist, după promovarea examenului, a fost respins în ședința Consiliului Județean de luni, 31 ianuarie, prin votul aleșilor PNL. În traducere liberă, dincolo de cetățenii județului, care nu pot beneficia de serviciile unui ambulatoriu integrat, pentru că niște oameni politici le refuză acest drept, victime colaterale ale răfuielilor politice din forul de decizie județean sunt și cei doi medici rezidenți, care au promovat examenul de specialitate, dar care nu-și vor primi salariile de medici specialiști, din moment ce proiectul de hotărâre menționat a fost respins.

- Publicitate -

La întâlnirea din sala de ședințe a Consiliului Județean a fost prezent, luni, și directorul medical al Spitalului TBC Roșiori de Vede, acesta încercând să le explice consilierilor că fără cele două posturi menționate în proiectul de hotărâre nu poate fi încheiat contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, prin urmare nu va putea funcționa ambulatoriul integrat al unității medicale.

“Vreau să vă mulțumesc încă o dată că eu trei luni de zile nu am fost promovat ca medic primar, cu toate că mi-am luat acest grad prin examen. Nu am să înțeleg niciodată de ce trei luni de zile am fost plătit ca medic specialist, din moment ce am promovat examenul pentru medic primar. Vreau să vă spun că în aceeași situație mai sunt alți doi colegi, medici rezidenți, care au promovat examenul de medic specialist în septembrie, au venit în județul nostru să practice medicina, iar acum nu vor fi promovați pentru că nu vrem să aprobăm statul de funcții, iar ei vor fi plătiți în continuare ca medici rezidenți. Alte modificări din organigrama spitalului nostru prevăd înființarea a două posturi, unul de asistent medical și unul de îngrijitor, pentru a da drumul ambulatoriului integrat al Spitalului TBC. Toate spitalele din județul Teleorman au ambulatorii funcționale, spitalul nostru nu are. Având în vedere necesitățile spitalului, ambulatoriul integrat este o necesitate, dar acesta nu poate funcționa fără personal medical – asistent medical și fără îngrijitoare, nu putem face contractare cu Casa de Asigurări de Sănătate. Vă rog să-mi argumentați care este motivul pentru care nu se aprobă aceste modificări. Vorbim de cetățenii județului Teleorman aici, care sunt niște pacienți atipici, mulți nu au apa după ce-o bea, iar eu aș vrea să știu care sunt argumentele pentru care nu sunt aprobate aceste modificări”, a explicat dr. Marius Vârșă în intervenția din ședința de luni. Directorul medical al Spitalului TBC Roșiori de Vede a  explicat și că nu este vorba despre înființarea a două posturi noi, ci de tranformarea a două posturi existente în organigramă și vacante în două posturi de care unitatea medicală are nevoie pentru a putea deveni funcțional ambulatoriul integrat.

În replică, Florin Titirișcă i-a spus acestuia că nu are nicio problemă cu ce ține de medici, dar că aleșii liberali nu vor vota proiectul de hotărâre în forma propusă, problema fiind în ceea ce privește transformarea celor două posturi de economist și referent în asistent medical și îngrijitoare.

“Domnule doctor, vă susțin punctul de vedere, dar organigrama nu este treaba dumneavoastră. Suntem 100% de acord cu dumneavoastră, dar nu înțelegeți că sunteți într-un cerc vicios. Domnul manager putea de trei luni de zile să vină cu proiecte diferite, să facă această organigramă fără medici, iar celelalte posturi în alt proiect de hotărâre, dar nu a vrut și vă bagă la pachet și noi nu avem ce să facem. Îmi pare rău de situația asta. (…) Dar, ca să înțelegeți, domnul manager are acolo o înțelegere, ca să nu spun mai multe, ne-au sunat persoane și persoane pentru acest lucru și nu este treaba mea să rezolv problema unor posturi de la spitalul dumneavoastră”, a replicat Florin Titirișcă.

Proiectul de hotărâre a întrunit, la vot, 16 voturi “pentru” ale consilierilor PSD și 16 voturi “împotrivă” ale consilierilor PNL, insuficiente pentru a fi adoptat. Prin urmare, cel puțin până la următoarea ședință de Consiliu Județean, nu se pune problema înființării unui ambulatoriu integrat pentru Spitalul TBC Roșiori de Vede, iar cei doi medici vor mai fi plătiți o perioadă ca rezidenți, cu toate că au promovat examenul de medici specialiști.

 

- Advertisement -

More articles

Latest article