teleormaneanul.ro

Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări, pus sub control judiciar 60 de zile – Ce alte persoane fac obiectul cercetărilor DNA

Must read

Șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Teleorman, ofițerul de poliție Stelian Lupu a fost pus sub control judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 18 noiembrie 2021, în sarcina acestuia fiind reținută comiterea a șapte infracțiuni de luare de mită, se arată într-un răspuns al Direcției Naționale Anticorupție, la solicitarea Teleormăneanul.ro.

- Publicitate -

Anterior, în aceeași cauză, au fost dispuse măsuri preventive față de alți doi ofițeri de poliție din cadrul  (S.P.C.R.P.C.I.V.) Teleorman, respectiv Cristian Velcea și Dan Eib, cercetați pentru luare de mită.

Concret, potrivit DNA, în aceeași cauză, Cristian Velcea (ofițer de poliție, la data faptei șef al Compartimentului Permise de Conducere și Examinări din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman), în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită, este cercetat în stare de arest la domiciliu, în timp ce Daniel Eib (ofițer de poliție, la data faptelor șef al Compartimentului Înmatriculări Vehicule din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Teleorman), în sarcina căruia s-a reținut comiterea a cinci infracțiuni de luare de mită, este cercetat sub control judiciar

În ordonanțele procurorilor se arată că, în perioada 2020 – august 2021, cei trei inculpați, în calitățile menționate, ar fi primit direct sau prin intermediar, de la mai multe persoane, diferite sume de bani și bunuri care nu li se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu, dintre care: promovarea unor candidați la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere,  înmatricularea cu prioritate a unor autoturisme.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații Lupu Stelian și Eib Daniel Cristian trebuie să respecte o serie de obligații, între care: să nu părăsească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului, să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,  să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme, să nu desfăşoare activitățile în exercitarea cărora au săvârşit faptele.

Celor doi inculpați li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane, arată sursa citată.

DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție

- Advertisement -

More articles

Latest article