Un bărbat de 52 de ani, din Cervenia, care avea permisul de conducere suspendat, a fost depistat la volanul mașinii de oamenii legii, motiv pentru care s-a ales cu un dosar penal. Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul a fost oprit în trafic în noaptea de miercuri spre joi, pe raza municipiului Alexandria.
“La data de 15 iunie, a.c., ora 00.10, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria au depistat un bărbat de 52 de ani, din comuna Cervenia, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Alexandria, având dreptul de a conduce suspendat. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent”, transmite Poliția Teleorman.
