Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a semnat 50 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 504.315.645,21 de lei.
Contractele semnate vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere, modernizarea unor drumuri de interes local, precum și înființarea, modernizarea sau extinderea unor sisteme de alimentare cu apă și a unor rețele de canalizare.
Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Național de Investiții ”Anghel Saligny”, se ridică la 563, în valoare totală de 5.840.049.939,51 de lei – a precizat ministrul dezvoltării.
La nivelul județului Teleorman, în această etapă primește finanțare localitatea Conțești, unde se vor asfalta drumurile comunale. Astfel, pentru obiectivul de investiții “Modernizare (asfaltare) străzi în comuna Conțești, județul Teleorman” este alocată suma de 12.159.516,62 lei, conform datelor făcute publice.