O nouă tentativă de adoptare a bugetului județului Teleorman este programată pentru ziua de vineri, 10 februarie, când începând cu ora 11.00 este programată o ședință extraordinară a Consiliului Județean, întâlnirea urmând să fie ținută în sistem online. La precedenta încercare, care a avut loc vinerea trecută, aleșii județeni ai PNL au absentat în grup, fiind prezentă în sala de ședințe a Palatului Administrativ doar Raluca Fedeleș, care a justificat absența colegilor săi prin faptul că nu au fost consultați cu privire la data și ora ședinței, precum și prin faptul că “au demarat niște lucrări pentru a veni cu un amendament la bugetul Consiliului Județean care să fie axat pe dezvoltare”.
Potrivit convocatorului dat publicității, în ședința de vineri a forului de decizie ar urma să se dezbată și voteze: Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului propriu al judeţului Teleorman pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024-2026, Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli, a numărului de personal şi a fondului salarillor de bază pe anul 2023 şi estimările pentru anii 2024-2026, ale instituţiilor şi serviciilor publice din subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, Proiectul de hotărâre privind aprobarea utilizării sumei de 71.236 mii lei din excedentul bugetului local înregistrat la 31 decembrie 2022, pentru finanţarea cheltuielilor sectiunii de dezvoltare în anul 2023, Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului Judeţean de Urgenţă Alexandria pe anul 2023, Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Pneumoftiziologie Roşiori de Vede pe anul 2023, Proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie Poroschia pe anul 2023, Proiectul de hotărâre pentru modificarea Anexei 1 la Hotărârea Consiliului Județean Teleorman nr. 45 din 21 mai 2021 privind reactualizarea și însușirea inventarului bunurilor din domeniul public al județului Teleorman, cu modificările și completările ulterioare.