Inspectoratele școlare județene se transformă în direcții județene de învățământ preuniversitar ca servicii publice deconcentrate aflate în subordinea Ministerului Educației, a anunțat, marți, ministrul Sorin Cîmpeanu. Acestea vor fi formate prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene, respectiv a municipiului București, și prin comasarea cu Centrele Județene de Resurse și Asistență Educațională, a pecizat ministrul Educației.
De asemenea, potrivit acestuia, apare Autoritatea Naţională pentru Inspecţie Şcolară şi Asigurarea Calităţi, prin reoganizarea Agenţiei Române pentru asigurarea calităţii în învăţământul preuniversitar (ARACIP), precum şi Centrul Naţional de Formare şi Dezvoltare a Carierei Didactice, care va asigura formarea continuă şi asigurarea resurselor educaţionale pentru întregul personal din sistemul preuniversitar. În noua lege, apare pentru prima dată posibilitatea încetării mandatulu unui director de şcoală, în situaţia în care ANISAP constată că nu s-au îndeplinit standardele minimale de calitate.
Prevederile sunt incluse în cele două proiecte pentru noile legi ale educației – unul pentru învăţământul preuniversitar şi altul pentru învăţământul superior, ambele “elaborate de către Ministerul Educaţiei cu resurse proprii prin consultarea tuturor direcţiilor de specialitate”, care vor fi lansate în consultare publică miercuri, pentru o perioadă de 35 de zile, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.