Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “lovire sau alte violențe” în cazul încăierării de la Orbeasca, în care au fost implicate trei minore despre care reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție spun că au vârste cuprinse între 13 și 16 ani.
Potrivit sursei citate, fetele sunt din Orbeasca și București, iar conflictul ar fi avut loc duminică seară. Nu se cunoaște, deocamdată, motivul care a stat la baza încăierării dintre cele trei adolescente.
“Urmare a apariției în spațiul public a unor imagini în care 3 tinere se agresează reciproc, Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman este abilitat să comunice următoarele:
În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Alexandria s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, incidentul în cauză s-ar fi petrecut în seara zilei de 10 iulie a.c., în jurul orelor 22:00, când, minorele cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, din municipiul București și localitatea Orbeasca, s-au agresat fizic într-un parc de pe raza localității Orbeasca.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”, urmând a se propune soluție legală prin Parchetul competent”, a transmis Poliția Teleorman.