Începând cu luna mai, municipalitatea alexăndreană a suplimentat numărul de taxe și impozite ce pot fi accesate de cetățenii care s-au înrolat în sistem, prin aplicația Avansis Mobile, pentru achitarea taxelor aferente numărului de rol fiscal pe care îl deține ficare utilizator în parte.
Primăria Alexandria amintește cetățenilor interesați că aplicația poate fi utilizată de pe orice telefon mobil cu sistem de operare Android/iOS dar și de pe orice calculator / laptop / tabletă cu sistem de operare Windows/Mac și oferă siguranță deplină utilizatorilor în privința confidențialității datelor.
Printre taxele introduse recent se regăsesc: taxe privind starea civilă (certificate dovadă stare civilă, taxă divorț, etc.), taxă privind eliberarea cărții de identitate, taxă ocupare domeniu public târguri, taxă ocupare domeniu public spațiu parcare, taxă pășunat, taxă privind autorizația de construire, taxă chirii garaje, taxă privind activitățile de alimentație publică, formulare xerox, contribuție părinți creșă, taxă urgentare eliberare certificat fiscal, impozit pe venit transport propriu, taxă prelungire autorizație taxi, taxă certificat de urbanism pentru prelungire privind persoanele fizice, taxă autorizație de desființare, taxă prelungire autorizație construire/ desființare, garanție de bună execuție pentru racordarea la rețeaua publică de canal, apă menajeră prin foraj orizontal, etc.
În plus, pe lângă aceste noi taxe adăugate, cetățenii interesați își vor putea face programare online, prin intermediul aplicației disponibile, atât la primar, cât și la secretarul general al U.A.T. Municipiul Alexandria sau viceprimari.
În situația în care, la transmiterea documentelor privind cererea de înrolare în sistem, este primit mesajul “Am identificat o situație excepțională cu privire la CNP-ul dumneavoastră. Pentru remedierea situației puteți contacta instituția folosind: -/ -”, municipalitatea transmite că este o eroare privind rolurile fiscale existente în sistem iar în acest caz aceștia trebuie să sesizeze aspectul pe următoarele adrese de mail: primalex@alexandria.ro; ditlpf@alexandria.ro (pentru persoanele fizice) sau ditl@alexandria.ro (pentru persoanele juridice).