teleormaneanul.ro

Niciun 10 la Examenul de titularizare, în județ – 51 de dascăli au luat sub 5, alți 66 au obținut note cuprinse între 5 și 6.99

Must read

Ministerul Educației a publicat marți, 18 iulie, rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar (sesiunea 2023), la nivel national 48% dintre candidați obținând note peste 7 (șapte), procent aproximativ la același nivel cu sesiunea anului trecut (48,68%) și superior cu peste 4% față de rezultatele consemnate în anul 2021 (44,47%). De asemenea, rata notelor între 5 și 7 este în creștere comparativ cu anul trecut: 33,45% față de 32,91%. Din promoția curentă, 44,99% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte), procent relativ apropiat de nivelul înregistrat în anul anterior (45,83%) și superior celui din anul 2021 (40,63%).

- Publicitate -

De asemenea, 127 de candidați au obținut nota 10 (146 în anul 2022 și 130 în anul 2021), iar 11.321 de candidați au obținut note între 7 și 9,99.

Pentru județul Teleorman, primele rezultate arată că 51 de candidați au luat, la proba scrisă, note cuprinse între 1.99 și 4.99, în timp ce alți 66 au obținut note cuprinse între 5 și 6.99. Numărul candidaților care au reușit să ia note egale sau mai mari cu 7 este de 82, cu mențiunea că niciunul dintre dascăli nu a reușit să obțină nota maximă. În ceea ce privește un top al rușinii, din Teleorman cele mai mici note au fost 1.95 (obținută de o candidată care a susținut proba scrisă la Economie, educația antreprenorială, economie aplicată și educație socială – Educație economico-financiară) , 1.15 (obținută de un candidat care a susținut proba scrisă la Educație fizică și sport) și 1.30 (obținută de un candidat care a susținut proba scrisă la Educație fizică și sport).

Rezultatele înregistrate la nivelul județului Teleorman pot fi consultate accesând următorul link – http://www.isjtr.ro/mat/management/resurse-umane/Note_initiale_TITULARIZARE_2023.pdf

Contestațiile au putut fi depuse marți, până la ora 21.00, și pot fi depuse și miercuri, până la ora 12:00, urmând ca rezultatele finale să fie comunicate miercuri, 26 iulie.

Pentru a obţine statutul de titular (angajare pe perioadă nedeterminată), candidații trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) la proba scrisă. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) la proba scrisă.

Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice de repartizare organizate de inspectoratele şcolare în zilele de 27 și 28 iulie.

- Advertisement -

More articles

Latest article