Administrația Națională de Meteorologie a emis, cu puțin timp în urmă, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, începând de sâmbătă seara până duminică dimineaţa, ce vizează trei sferturi din ţară, între care și Teleorman. Potrivit meteorologilor, în intervalul 22 iulie, ora 19:00 – 23 iulie, ora 10:00, în Banat, Crișana, cea mai mare parte a Transilvaniei, jumătatea de sud a Moldovei și local în Oltenia și Muntenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin averse torențiale (în intervale foarte scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp), intensificări ale vântului (rafale de 55…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice.
Însă valul de căldură se menține în sudul și sud-estul țării, spun meteorologii. Va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime între 18 și 23 de grade.
Sâmbătă, în județele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și în municipiul București se vor înregistra temperaturi maxime de 38…39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.