Atât gările şi haltele, cât şi porturile ar trebui să fie trecute în administrarea autorităţilor locale pentru a fi puse în valoare, a precizat, joi, la Turnu Măgurele, ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. De asemenea, vicepremierul a vorbit și despre modernizarea infrastructurii aferente Portului Turnu Măgurele, pentru care se estimează, în următorii șapte ani, o creștere a volumului de mărfuri de la 268.216 tone la 392.000 tone.
„Eu îmi doresc să descentralizez toate lucrurile care au fost ţinute în aceşti ani în mână, indiferent de guvernele care au fost în toţi aceşti 30 de ani, să se ţină la Bucureşti în mână tot. Nu. Aceste lucruri trebuie să fie descentralizate către administraţiile locale. Eu provin din administraţia locală, am fost şi viceprimar, şi preşedinte de consiliu judeţean, şi ştiu că acest proces este absolut necesar. De aceea, de când am preluat mandatul cred că am semnat vreo 50 de protocoale cu autorităţile locale, de exemplu, pentru investiţii în infrastructură, pe care să le realizeze local şi să fie decontate de către minister”, a declarat Sorin Grindeanu, joi la Turnu Măgurele.
Mai mult, ministrul Transporturilor a subliniat că acelaşi lucru vrea să fie realizat şi pentru zona de CFR.
„Acelaşi lucru vreau să îl facem, şi s-a construit cadrul legal, pe zona de CFR. Nouăzeci şi ceva la sută din gările şi din haltele din România arată, ştiţi dumneavoastră, la fel de bine ca mine. CFR nu are forţa economică să facă aceste lucruri. Trebuie să fie descentralizate şi trebuie să meargă către autorităţile locale să le pună în valoare. Acelaşi lucru este valabil şi pe zona navală. Administraţiile locale ştiu cel mai bine cum să dezvolte zonele portuare. De aceea, acest proces trebuie să continue indiferent de piedicile şi de dorinţele Bucureştiului”, a explicat Sorin Grindeanu.
În ceea ce privește Portul Turnu Măgurele, ministrul Transporturilor a precizat că acesta este “alături de modernizarea DN52, un alt obiectiv important pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii”.
Mai exact, potrivit vicepremierului PSD, “cheul acestui important port dunărean va fi refăcut, iar platformele portuare vor fi reabilitate, ca și drumul de acces în Port”.
Vor mai fi realizate lucrări și pentru: alimentarea cu apă a navelor; alimentarea cu apă pentru combaterea incendiilor; evacuarea apelor pluviale prin rigole amplasate paralel cu cheul.