Sunt mii de locuri libere în centrele de vaccinare din județ, arată datele publicate pe Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19. La nivelul județului sunt deschise, în prezent, nouă centre de imunizare anti-COVID, dintre care opt cu serul Pfizer BioNTech și unul cu serul produs de Moderna.
Între timp, spitalele suport covid sunt pline, iar bolnavii așteaptă acasă să se elibereze câte un loc în unitățile sanitare. Iar cazurile în care un loc se eliberează atunci când moare cineva nu mai sunt deloc izolate. Datele publicate pe Ministerul Sănătății arată că, în Teleorman, numai în ultimele cinci zile au fost raportate 38 de decese provocate de infecția cu noul coronavirus. Aceleași date arată și că, pentru ziua de joi, 14 octombrie, au fost raportate 134 de persoane internate în spitalul suport COVID de la Turnu Măgurele și alte 230 la Spitalul Caritas din Roșiori de Vede.
Cei mai mulți dintre pacienții care dezvoltă forme grave ale bolii și ajung în secțiile ATI sunt nevaccinați. Persoanele imunizate și care ajung să facă o formă gravă a bolii au o pondere de mai puțin de 10%, conform conducerii Direcției de Sănătate Publică Teleorman.
Cifrele oficiale arată și că ultima perioadă a crescut gradul de interes pentru imunizarea anti-COVID. Nu este foarte clar dacă motivul este teama de boală sau restricțiile impuse celor nevaccinați, însă în ultimele cinci zile, la nivelul județului Teleorman, 3.525 de persoane au trecut pragul centrelor de vaccinare pentru a se imuniza anti-COVID, cu doza 1, doza 2 sau doza booster. Reacțiile adverse au fost puține și ușoare, a precizat conducerea DSP Teleorman.
Dar nu suficient, în contextul în care datele CNCAV, valabile pentru data de 5 octombrie, arătau că din cele 97 de localități ale județului, numai în municipiul Alexandria se înregistra o acoperire vaccinală de peste 30%, în timp ce alte 23 de localități, între care municipiile Turnu Măgurele și Roșiori de Vede și orașele Videle și Zimnicea, aveau intre 20 și 30% din populație imunizată. La polul opus, la data menționată erau 17 localități rurale din județ cu o acoperire vaccinală sub 10%, cel mai mic procent fiind înregistrat la Scurtu Mare (6.62% din populație imunizată).
Trei centre de imunizare funcționale în rural
Opt dintre cele nouă centre de vaccinare funcționale în județ imunizează cu serul produs de Pfizer BioNTech, iar un centru cu serul Moderna. De asemenea, din cele nouă centre deschise în Teleorman, șase sunt în mediul urban, iar alte trei sunt în mediul rural, la Balaci, Botoroaga și Plosca.
Conform datelor valabile pentru ziua de vineri, 15 octombrie, Centrul de la Școala Generală Nr.6 Alexandria are cele mai puține locuri libere, respectiv 791, în timp ce la centrul de la Școala Generală nr. 4 Turnu Măgurele (Sala de sport) sunt disponibile 1.221 de locuri libere. De asemenea, la centrul organizat în sala de sport municipal Zimnicea sunt disponibile 1.664 de locuri la vaccinare, la centrul organizat în sala de sport a Școlii Generale Nr. 1 Videle sunt disponibile 1.654 de locuri, iar la centrul organizat în sala de sport de la Roșiori de Vede sunt disponibile 1.388 de locuri.
Căminul Cultural de la Balaci sunt disponibile 1.868 de locuri, la centrul deschis la Școala Mică Deal Plosca sunt libere 1.828, iar la centrul deschis la Căminul Cultural Botoroaga sunt disponibile 1.879 de locuri.
În toate cele opt centre de vaccinare menționate se imunizează cu serul produs de Pfizer BioNTech.
În ceea ce priveste Centrul secundar de la Școala Nr.6 Alexandria, unde se imunizează cu serul produs de Moderna, sunt disponibile 3.819 locuri, potrivit datelor de pe Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.
Pe lângă cele nouă centre de imunizare, persoanele care vor să se vaccinare anti-COVID au la dispoziție serul Johnson&Johnson, la medicii de familie înscriși în campania de vaccinare, lista acestora fiind disponibilă pe pagina de internet a Direcției de Sănătate Publică, la adresa https://www.dsptr.ro/doc/covid-19/date-contact-medici-de-familie-vaccin-janssen.pdf .