Ministerul Educației a cerut, vineri, 29 octombrie, afișarea ponderii personalului propriu vaccinat pe site-urile inspectoratelor școlare județene și pe site-ul fiecărei unități/instituții de învățământ și al fiecărei unități conexe. În cererea ministerului era specificată că datele vor fi publicate numeric și procentual, prin raportare la numărul total de angajați, cu respectarea tuturor reglementărilor GDPR.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean s-au conformat, așa că luni, 1 noiembrie, pe site-ul instituției a apărut situația cerută de minister. Astfel, conform datelor făcute publice, din totalul de 35 de angajați ai Inspectoratului Școlar Județean, 31 sunt vaccinați cel puțin cu o doză, în timp ce 4 parsoane sunt nevaccinate. Ponderea persoanelor vaccinate este, așadar, de 88.6%