teleormaneanul.ro

Dosar penal pentru o tânără de 22 de ani prinsă drogată la volan

Must read

O tânără din Alexandria s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prinsă în trafic de oamenii legii, deși se afla sub influența drogurilor.

- Publicitate -

Polițiștii din Alexandria au depistat-o pe tânăra de 22 de ani, din municipiu, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce conducea un autoturism, deși se afla sub influența substanțelor psihoactive.

Femeia a fost testată cu aparatul DrugTest, rezultând faptul că acesta se afla sub influența substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condusă la o unitate medicală pentru a i se recolta o probă biologică.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiunii de “conducerea  unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive ”,  urmând a se propune soluție legală prin Parchet.

De altfel, în ultimele 24 de ore,  în urma activităților preventive desfășurate, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat  21 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 11.000 de lei și au reținut două permise de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice.

- Advertisement -

More articles

Latest article