Un bătrân de 90 de ani, din Izvoarele, a ajuns la spital, după ce a căzut într-o fântână adâncă de 12 metri. Bătrânul a fost scos de pompierii militari cu cu ajutorul unui trepied aflat în dotarea containerului multi risc, anunță ISU Teleorman.
Potrivit sursei citate, autoritățile au fost alertate prin apel la numărul unic pentru apeluri de urgență 112, vineri dimineață, la ora 03.38, la fața locului deplasându-se salvatorii din cadrul Detașamentelor de Pompieri Zimnicea și Alexandria, cu o autospecială de descarcerare, un container multi risc și o ambulanță SMURD.
“În mai puțin de o oră, pompierii au extras victima din fântâna adâncă de cca. 12 metri, cu ajutorul unui trepied aflat în dotarea containerului multi risc, în stare de conștiență. Persoana a fost preluată de ambulanța SMURD și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Urgență Alexandria, pentru a primi îngrijiri de specialitate”, transmit reprezentanții ISU Teleorman.
Cazul a rămas în atenția autorităților competente pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul.