Bărbatul care conducea buldoexcavatorul care a accidentat mortal, vineri, un copil la Orbeasca, a fost reținut de oamenii legii și își va petrece noaptea în arestul IPJ Teleorman. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă și conducere auto neînmatriculat/neînregistrat.
Vineri, în timp ce se îndrepta către școală, copilul de 11 ani, din Orbeasca, a fost lovit mortal de cupa unui buldoexcavator condus de un bărbat de 36 de ani, din localitate și el. Potrivit martorilor, bărbatul mergea către cimitir, unde avea o lucrare.
”Din cauze și în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, în timp ce un bărbat de 36 de ani, din localitate, conducea un buldoexcavator pe strada Valea Râului, ar fi lovit, cu cupa vehiculului, un pieton, minor în vârstă de 11 ani. În urma impactului a rezultat decesul minorului”, a transmis IPJ Teleorman.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că nu se afla sub influența alcoolului la momentul accidentului.
Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor producerii evenimentului rutier.