teleormaneanul.ro

Bani pentru mamele din categoriile defavorizate – Sumele acordate și pentru ce pot fi folosite

Must read

Mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic, au anunțat reprezentanții Miniserului Fondurilor Europene. Potrivit sursei citate, ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

- Publicitate -

Vor beneficia de acest sprijin, conform ordonanței de urgență adoptate în ultima ședință a Executivului: mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat; mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei; mamele cu dizabilități; mamele aflate temporar în situații critice de viață – victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autoritățile publice cu atribuții în domeniul asistenței sociale; mame și care nu dețin acte de identitate și nu pot accede la drepturile civile; mamele minore; mamele – cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

Listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare vor fi întocmite de autoritățile administrației publice locale, prin Serviciile Publice de Asistență Socială, centralizate de către prefecturi, transmise Ministerului Afacerilor Interne și, ulterior, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care este coordonatorul la nivel național al acestui program.

- Advertisement -

More articles

Latest article