Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a virat, vineri, suma de 212.946.806,67 lei, în vederea decontării facturilor pentru 246 de obiective de investiții realizate prin etapele I și II ale Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL), au transmis reprezentanții ministerului.
Potrivit sursei citate, pentru etapa I a fost plătită suma de 35.078.798,17 lei, pentru 25 obiective aflate în execuție, iar pentru etapa a II-a a programului, au fost decontate 177.868.008,50 lei, pentru alte 221 proiecte de investiții.
La nivelul județului Teleorman au primit bani, potrivit datelor făcute publice, Alexandria (107.782,24 lei), Drăgănești de Vede (2.294.097,74 lei) și Poeni (984.644,91 lei).
Programul Național de Dezvoltare Locală este cel mai important program multianual de finanțare cu fonduri de la bugetul de stat ce are ca obiectiv general echiparea unităților administrativ-teritoriale cu toate dotările tehnico-edilitare, de infrastructură educațională, de sănătate și de mediu, sportivă, social-culturală și turistică, administrativă și de acces la căile de comunicație, iar valorile alocărilor multianuale de la bugetul de stat sunt egale cu sumele înscrise în contractele de finanțare multianuale încheiate între minister și beneficiarii obiectivelor de investiții.