teleormaneanul.ro

Amenzi de peste 400.000 de lei date de oamenii legii în doar câteva ore – Un șofer prins beat la volan, două permise reținute și 10 certificate de înmatriculare retrase

Must read

Polițiștii din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale și acțiuni speciale au desfășurat sâmbătă, în intervalul orar 18.00 – 22.00, pe raza municipiului Alexandria, o acțiune în vederea prevenirii și combaterii infracționalității stradale, împreună cu efective din cadrul Jandarmeriei Teleorman și Poliției Locale Alexandria

- Publicitate -

Potrivit IPJ Teleorman, au fost oprite în trafic pentru control peste 320 de autovehicule și au fost legitimate nu mai puțin de 420 de persoane, dintre care 152 de șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele indicând faptul că doar unul se afla sub influența alcoolului la momentul testării (0, 84 mg/l alcool pur în aerul expirat). De asemenea, a fost efectuată o testare cu aparatul drugtest, rezultatul fiind negativ.

În doar câteva ore, polițiștii au aplicat 71 de sancțiuni contravenționale, au reținut două permise de conducere și au retras 10 certificate de înmatriculare pentru diverse abateri privind circulația pe drumurile publice.

Valoarea sancțiunilor aplicate se ridică la aproximativ 412.000 de lei.

De asemenea, au fost verificate 18 societăți comerciale, fără a fi înregistrate nereguli.

Pentru menținerea unui climat optim de siguranță publică, polițiștii le recomandă cetățenilor să respecte regulile privind conviețuirea socială și circulația rutieră.

- Advertisement -

More articles

Latest article