Foștii primari și viceprimari, dar și foștii președinți și vicepreședinți de consilii județene vor mai sta un an fără pensiile speciale, termenul de intrare în vigoare a legii care le acordă acestora beneficiile financiare urmând să fie prorogat cu încă un an, prevede un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicat de Minsiterul Finanțelor Publice și care va intra cel mai probabil pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri, 18 decembrie.
Cu toate că au fost introduse prin Codul Administrativ în anul 2019, pensiile speciale ale aleșilor locali nu au intrat niciodată în plată. Guvernele cu premieri liberali au decis să proroge intrarea în vigoare a legii care dă aleșilor locali dreptul să încaseze pensii speciale, iar premierul Nicolae Ciucă nu vrea să facă notă discordantă.
Pensiile speciale pentru parlamentari au fost abrogate prin votul Parlamentului din 17 februarie 2021, astfel că pensiile speciale ale senatorilor și deputaților nu mai sunt acordate, nici măcar cele aflate în plată. Nu s-a întâmplat însă același lucru și în cazul aleșilor locali.