teleormaneanul.ro

Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană se împart la Alexandria în perioada 14 – 29 decembrie

Must read

Primăria Alexandria, prin Direcția de Asistență Socială Alexandria, organiează. În perioada 14 – 29 decembrie, acțiunea privind distribuirea ajutoarelor oferite de Uniunea Europeană, în cadrul P.O.A.D. 2018-2021, transmite municipalitatea.

- Publicitate -

Potrivit sursei citate, acțiunea de distribuire a ajutoarelor alimentare se va realiza pe listele inițiale, care cuprind familiile şi persoanele singure care beneficiază de ajutor social, dar și pentru familiile beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei.

Ajutoarele se vor distribui în perioada stabilită, la sala de sport din incinta Liceului Teoretic ,,Al. D. Ghica’’, din str. Viitorului, nr. 78, Alexandria, în zilele lucratoare, în intervalul orar 13.00 – 17.00.

La distribuire, persoanele îndreptățite să primească pachetele cu produse alimentare trebuie să prezinte documentele de identitate în original ( B.I., C.I., certificate de naştere copii).

Ajutoarele sunt acordate pentru fiecare persoană beneficiară de venit minim garantat și de alocație pentru susținerea familiei, iar pentru stocul rămas după încheierea distribuirii pe listele inițiale, se va trece la distribuirea pe liste suplimentare a categoriilor prevăzute de lege.

Alte informații cu privire la distribuirea pachetelor cu produse alimentare, precum și legat de conținutul pachetelor, pot fi obținute de la sediul Direcției de Asistență Socială Alexandria, str. Dunării, nr. 139, la centrul de distribuire dar și pe pagina web a instituţiei: http://www.dgasalexandria.ro.

- Advertisement -

More articles

Latest article