teleormaneanul.ro

A fost semnată autorizația de construire pentru magazinul Dedeman

Must read

Primarul Alexandriei, Victor Drăgușin a semnat autorizația de construire pentru hypermarketul Dedeman, urmând ca în perioada următoare autoritatea locală să primească și documentația pentru galeria comercială ce se va ridica în nordul orașului.

- Publicitate -

“Am pe masă documentația necesară obținerii autorizației de construire pentru hypermarketul Dedeman, autorizație pe care o semnez acum. Aceasta reprezimtă prima etapă, adică partea de hypermarket, urmând ca în decursul acestui an să primim și documentația pentru centrul comercial. Mult succes, Dedeman! Și, astfel, eu am convingerea că dezvoltăm întreaga zonă a fostului Parc Industrial. Pe fond, noi locuri de muncă!”, a transmis, vineri, primarul Victor Drăgușin.

Dedeman, cel mai mare retailer local de bricolaj și cel mai mare business dezvoltat de antreprenori români, controlat de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a achiziționat anul trecut jumătate din terenul de la ieșire din Alexandria către București, deținut de Parcul Industrial, pe care vor fi ridicate atât magazinul de bricolaj, pentru care a fost semnată autorizația de construire, cât și o galerie comercială. Astfel vor fi create aproximativ 200 de locuri de muncă.

- Advertisement -

More articles

Latest article