teleormaneanul.ro

13 incendii de vegetație uscată și gunoi menajer în ultimele două zile

Must read

Echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „A.D. Ghica” al județului Teleorman au participat, în ultimele două zile, la 57 de evenimente, dintre care 38 au fost cazuri ce au vizat paramedicii SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, iar alte 17 au fost incendii (un incendiu la o clădire de birouri din localitatea Zimnicea, un incendiu la o locomotivă electrică pe raza orașului Videle, un incendiu autoturism pe DJ506A în localitatea Tomulești). Pompierii militari au intervenit și la un incendiu la o pubelă pentru gunoi în localitatea Zimnicea, dar și la treisprezece incendii de vegetație uscată și gunoi menajer, o misiune pentru deblocarea unei uși de acces în locuință în vederea facilitării intervenției echipajelor medicale la o persoană cu probleme de sănătate și o misiune de transport materiale sanitare către unitățile spitalicești din județ.

- Publicitate -

Incendiile, cele mai multe izbucnite din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere, a focurilor în spații deschise lăsate nesupravegheate ori fără a fi luate măsurile necesare împiedicării propagării la bunurile din apropiere, precum și din cauza țigărilor nestinse, aruncate la întâmplare, s-au manifestat pe raza localităților Merenii de Jos, Băduleasa (2), Saelele, Islaz, Turnu Măgurele (2), Bujoreni, Gălăteni, Crângu, Ciolănești, Ciuperceni și Dulceni.

Din păcate, în această perioadă se înregistrează tot mai multe incendii de vegetație uscată și gunoi menajer, cele mai multe fiind generate de cetățenii iresponsabili, care nu conștientizează pericolul la care îi expun pe semenii lor prin posibilitatea de producere a unor pagube materiale ori prin distrugerea mediului înconjurător.

Reprezentanții ISU Teleorman cer autorităților locale și cetățenilor să manifeste maximă responsabilitate în acțiunile pe care le întreprind pentru prevenirea unor astfel de evenimente, să ia măsurile necesare pentru împiedicarea izbucnirii incendiilor de vegetație uscată, să realizeze acele fâșii arate în apropierea drumurilor de acces astfel încât țigările nestinse aruncate la întâmplare să nu mai fie surse de aprindere și să nu aprindă cu intenție vegetație uscată deoarece acest lucru este interzis, potrivit prevederilor legale.

- Advertisement -

More articles

Latest article