Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman (AJOFM) implementează, la nivelul judetului, proiectul “Facilitarea inserției pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități”, în cadrul căruia sunt acordate vouchere în valoare de 5.000 de euro, bani cu care persoanele cu dizabilități pot achiziționa dispozitive și tehnologii asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul National Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNAUSS), potrivit informațiilor date publicității de reprezentanții instituției.
Proiectul este cofinanțat în cadrul Programului Operațional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 3 – Locuri de muncă pentru toți și are drept obiectiv general asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități, în condiții de egalitate cu ceilalți, la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional, în vederea creșterii șanselor de ocupare şi a ponderii persoanelor cu dizabilităţi angajate pe piața liberă a muncii.
“Obiectivul specific al proiectului este creșterea ocupării șomerilor și a persoanelor inactive, cu accent pe șomerii de lungă durată, lucrători vârstnici (55-64 ani), persoane cu dizabilități, persoane cu nivel redus de educație.
Persoanele cu dizabilități non-NEET șomere, persoane inactive, persoane aflate în căutarea unui loc de muncă care beneficiază de măsuri active de ocupare pot beneficia la cerere de sprijin prin acordarea de subvenții sub formă de vouchere pentru achiziționarea de dispozitive și tehnologii asistive și tehnologii de acces, altele decât cele finanțate prin Fondul national unic de asigurări sociale de sănătate. Voucherele au o valoare de maxim 23.000 lei”, transmite AJOFM Teleorman.
Voucherele pot fi accesate de persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: au o dizabilitate atestată prin certificatul de încadrare în grad de handicap; se află în căutarea unui loc de muncă şi nu au un loc de muncă în prezent; au vârsta între 18 şi 65 ani, inclusiv elevi şi studenţi.
Voucherul poate fi folosit şi pentru achiziţia mai multor produse asistive, iar condiţia este ca produsele să fie cuprinse în recomandarea medicului specialist privind tipul de tehnologii şi dispozitive asistive şi tehnologii de acces.
În cazul în care valoarea produselor este mai mare decât cea a voucherului, diferenţa este suportată de beneficiar sau de reprezentantul legal al acestuia, după caz.
Pentru obţinerea unui voucher, persoana cu dizabilităţi trebuie să se prezinte la AJOFM Teleorman şi să se înregistreze ca fiind în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de servicii de informare, consiliere și mediere.
Persoanele interesate se pot adresa Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Teleorman din Alexandria, strada Dunarii, nr.1.