Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism efectuează, miercuri, opt percheziții domiciliare, pe raza județelor Alba și Timiș și a municipiului București, în cadrul a cinci dosare penale, la domiciliul unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, a transmis DIICOT cu puțin timp în urmă.
Sursa citată arată că procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Teleorman împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Teleorman au efectuat cercetări într-o cauză vizând săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și act sexual cu un minor.
În cauză s-a reținut faptul că, în cursul lunii mai 2021, o persoană de sex masculin a întreținut raporturi sexuale cu două minore, la adresa de domiciliu a acestuia.
În incinta imobilului, au fost prezente și au asistat la derularea relațiilor sexuale alte trei persoane, care au procedat la realizarea unei filmări audio-video, cu ajutorul unui telefon mobil.
În cursul zilei de joi, la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Teleorman, au fost conduse, în vederea audierii, trei persoane.
DIICOT face precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.