O tânără a fost reținută de polițiști, după ce a încălcat ordinul de protecție provizoriu obținut de mama sa împotriva acesteia, a transmis IPJ Teleorman. Potrivit sursei citate, tânăra a mers la locuința mamei sale din comuna Peretu, încălcând astfel prevederea potrivit căreia nu avea voie să se apropie la mai puțin de 100 de metri de casa femeii.
”Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Roșiori de Vede efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
La data de 23 iunie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că, o tânără nu ar fi respectat măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu, prin aceea că nu ar fi păstrat o distanță minimă de 100 de metri de mama sa, în comuna Peretu, județul Teleorman. În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii față de tânără”, a transmis IPJ Teleorman.
În acest caz cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
