Un tânăr de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din județ după ce a furat, dintr-un magazin din Roșiori de Vede, un aparat de scanat coduri de bare. Potrivit IPJ Teleorman, bărbatul este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
”La data de 1 septembrie, în jurul orei 22:00, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112, despre faptul că o persoană necunoscută ar fi sustras bunuri dintr-o societate comercială. Din cercetări a reieșit faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 20:20, un tânăr ar fi sustras dintr-o societate comercială, din municipiul Roșiori de Vede, un aparat, folosit de către angajați pentru citirea codurilor de bare. Fiind în continuarea cercetărilor, polițiștii au identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, de 24 de ani”, a transmis, joi, IPJ Teleorman.
Aparatul a fost recuperat și înapoiat societății comerciale, iar cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede.
